Președintele Nicușor Dan a fost difuzat, miercuri seară, la Realitatea Plus, în jurnalul de la ora 20:00, cu sunetul din ședința de plen oprit, astfel încât părea că râde în timp ce prezenta Strategia Națională de Apărare.
De fapt, Dan s-a amuzat în momentul în care, din sala plenului reunit al Parlamentului, s-au auzit strigăte și vociferări ale reprezentanților polului extremist, între care Dumitru Coarnă (ex-AUR) și Anamaria Gavrilă (POT).

În timpul prezentării Strategiei Naționale de Apărare, în fața Parlamentului și a Guvernului Ilie Bolojan, Nicușor Dan a fost întrerupt de mai multe ori de intervențiile parlamentarilor din zona extremistă, cu excepția AUR.
De remarcat faptul că parlamentarii AUR nu au deranjat ședința de plen cum s-a întâmplat în mai multe rânduri, în trecut. În schimb, parlamentarii POT au strigat ”românii nu sunt troli”, atunci când președintele a vorbit despre pericolul dezinformării și al manipulării pe rețelele de socializare.


